Bucurii Pascale
Mai sunt câteva zile și ne vom saluta și noi, ca în poezia lui George Coșbuc, cu salutul Hristos a Înviat!. Sărbătoarea Învierii lui Iisus Hristos aduce cu ea obiceiuri dragi nouă, printre care pregătirea ouălor roșii în Joia Mare și a mâncărurilor tradiționale: miel, pască, cozonac.
Compartimentul preșcolar a liceului ”Liderul” Ion Neculce Boian se pregătește de sărbătorile pascale într-un mod mai inedit. Vineri, în cadrul Săptămânii Spiritualității a fost dat start proiectul ,,Bucurii Pascale” care va derula în perioada 26-30 aprilie.
Dorind să le oferim copiilor informații despre Sfintele Paști ne-am propus să omagiem această sărbătoare prin activităţi tematice care să îmbine cât mai armonios utilul cu plăcutul.
Invităm părinții să intre în atmosfera sărbătorilor, prin sufletul artistic al copiilor, să decoreze și să picteze ouăle de Paște împreună cu copiii săi una dintre cele mai frumoase, dar și simbolice obiceiuri ale acestei sărbători.
Astfel, considerăm că implicarea în acest proiect le va da copiilor ocazia să îşi fixeze unele cunoştinţe despre Sărbătoarea Paştelui şi să dobândească altele noi.
26 aprilie
În prima zi a proiectului educatoarele grupei medie “Clopoțelul” Sidoruc I.A. și grupei pregătitoare ”Soarele” Toma M.N. au desfășurat activități la care au pus în valoare semnificația sărbătorilor pascale, sărbători care atât pentru noi, adulţii, dar mai ales pentru copiii constituie repere în timp care ne permit să ne aducem aminte, să ne reunim şi să ne cunoaştem mai bine.
Copiii împreună cu părinții au realizat lucrări inedite dând viață ouălor de Paște care au un aspect artistic și creativ și cu siguranță vor fi apreciate de toți membrii familiei.