În fiecare an, pe data de 15 ianuarie, Mihai Eminescu, „Luceafărul poeziei românești” ajunge la inimile celor care îl omagiază
Anul acesta se împlinesc 172 de ani de la nașterea celui mai mare poet român.
Majoritatea dintre noi cunoaștem cel puțin o strofă dintr-o poezie de Mihai Eminescu, însă, în ceea ce privește viața lui, există unele lucruri mai puțin știute. Autogestiunea școlară “KREDO” vă prezintă mai jos o serie de curiozități despre marele poet:
🔹Era un naționalist înrăit și saluta pe toată lumea cu „Trăiască naţia!”
🔹In copilăria sa, micul Eminescu, obișnuia să își sperie tatăl punând șerpi vii în curte. Copilul se amuza teribil când tatăl său vedea aceste reptile.
🔹Era un adevărat cuceritor, știa cum să le „amețească” pe femei. Le vorbea dulce, le făcea complimente şi, lucrul principal, conversa cu ele totdeauna potrivit cu individualitatea lor. Câştiga uşor simpatia damelor.
🔹Muza poeziei “Pe lângă plopii fără soț” a fost Cleopatra Leca Poenaru, verișoara lui Caragiale. Se pare că domnișoara avea casa pe strada Cometa nr. 6, o stradă mărginită de plopi pe care Eminescu i-a numărat și i-a dat un numar fără soț.
🔹Cea mai cunoscută fotografie cu Eminescu a fost realizată în anul 1869, în Piaţa Sf. Wenceslas din Praga, pe când poetul avea 19 ani.
🔹Cunoștea mai multe limbi: greacă, latină, italiană, franceză, spaniolă, germană și sârbă.
🔹Iosif Vulcan, directorul revistei Familia, i-a schimbat numele din Eminovici în Eminescu.
🔹Cât a locuit în casa părintescă, era responsabil cu verificarea cuibarelor și strângerea ouălor.
🔹Lui Mihai Eminescu îi plăcea să joace fotbal. Mărturia vine din partea lui Theodor V. Ștefanelli, în cartea „Amintiri despre Eminescu”.
🔹A scris și povești, cele mai cunoscute fiind “Făt-Frumos din lacrimă” și “Călin-Nebunul”.
🔹A legat o prietenie strânsa cu Ion Creangă. Cei doi s-au cunoscut într-o perioadă in care Eminescu era revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, iar Creangă învațător.